Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut o întrevedere cu reprezentanții Euroalun SRL, pentru a discuta despre extinderea colaborării în cadrul proiectului VitroHub.

La ședință au fost prezenți decanul Facultății de Biologie și Geoștiințe, Vitalie Sochircă, și reprezentanții Euroalun SRL, Ventura de Lauretis, Alexandru Perjan, Sergiu Melnic, Natalia Țariova.

În cadrul discuțiilor au fost trasate obiectivele colaborării pentru anul curent și anume: valorificarea unor noi spații la USM pentru Laboratorul de Micropropagare a plantelor; extinderea platformei VitroHub USM prin promovarea colaborării dintre mediul de afaceri, educație și cercetare; realizarea schimbului interuniversitar de studenți în cadrul programului european Erasmus; organizarea comună la USM a unor evenimente de rezonanță în domeniul Micropropagării plantelor.

Rectorul Igor Șarov a exprimat deschiderea administrației USM pentru colaborarea reciproc avantajoasă cu Euroalun SRL, dar și pentru susținerea proiectelor de succes precum VitroHub, a noilor investiții și a schimbului de bune practici în cadrul parteneriatului moldo-italian.

În anul 2022, în cadrul cooperării dintre USM și Euroalun SRL au fost realizate un șir de activități comune: colaborarea cu profesori și cercetători din cadrul Facultății de Biologie și Geoștiințe în domeniul plantelor aromatice, microbiologiei și biotehnologiilor; organizarea stagiilor de practică pentru studenți; angajarea a cinci studenți de la USM în cadrul Laboratorului de Micropropagare a plantelor; organizarea vizitelor elevilor din diferite licee în scopul orientării profesionale; etc.

Published joi, 26 ianuarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Gala Performanțelor și Sărbătoarea Absolvirii la Institutul de Educație Fizică și Sport al USM!

Vara este despre celebrarea reușitelor academice, încheierea unei etape importante și începutul unui nou capitol. Astăzi, absolvenții Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS-USM) au pășit...

PALMARES IMPRESIONANT PENTRU USM: 41 DE MEDALII DE AUR LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE INVENTICĂ ȘI ANTREPRENORIAT INOVATIV

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au obținut rezultate remarcabile în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026, fiind distinși cu 41 de medalii...

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved