ANUNŢ

Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: IMAGOLOGIA LITERARĂ: ȘCOLI, DIRECȚII, METODE elaborată de către studenta-doctorandă IOVU Elizaveta, program de doctorat: 622.03. Teoria literaturii.

Conducător de doctorat:  dr. hab., conf. univ. Aliona Grati.

Data susținerii:  21 octombrie 2020

Ora: 14.00

Localul: Sala Senatului, Blocul A al campusului studențesc, str. Academiei, 3/2

Comisia de susținere publică a tezei de doctorat:

  1. Mihai CIMPOI, acad., dr. hab., prof. univ., 622.01 – Președinte, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”;
  2. Galina ANIŢOI, dr. conf. cerc., 622.03 – referent, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”;
  3. Elena PRUS, dr. hab., prof. univ, 622.02 – referent, Universitatea Liberă Internațională din Moldova;
  4. Iulian BOLDEA, dr., profesor – referent, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, Institutul de Cercetări socio-umane „Gh. Şincai” al Academiei Române;
  5. Aliona GRATI, dr. hab., conf. univ, 622.03 – conducător de doctorat, Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”.

Teza de doctor poate  fi consultată la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca ştiinţifică ,,Andrei Lupan”, Biblioteca USDC, pe pagina web a ANACEC (www.cnaa.md) și pe pagina web a USDC  www.usdc.md)

Published marți, 22 septembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Reprezentanții Școlii de Administrație Publică a USM au participat la Conferința Internațională Anuală EU-PAIR 2026 (Iași, România)

În perioada 18–19 iunie 2026, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, dl Serghei Palihovici, și directorul adjunct, dna Aurelia Țepordei, au...

Promoția 2026 a Facultății de Fizică și Inginerie – gata să cucerească noi orizonturi!

Astăzi am celebrat o generație de tineri ambițioși, creativi și pasionați de știință, tehnologie și inovație. După ani de muncă, provocări și reușite, absolvenții programelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved