Facultatea de Biologie și Geoștiințe a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 13 februarie 2023, Conferința științifică națională, cu prilejul jubileului de 95 ani din ziua naşteriI academicianului Boris MELNIC, moderată de către decanul facultății Vitalie SOCHIRCĂ, dr., conf. univ. și Aurelia CRIVOI, dr. hab., prof. univ.

Prezentă la ședința festivă prim-prorectorul USM Otilia DANDARA a subliniat că parcursul unei universități se consolidează ani de rând, iar academicianul Boris MELNIC a contribuit esențial la prosperarea Universității de Stat din Moldova prin calitățile sale deosebite de manager, mentor, om de știință.

În context, Vitalie SOCHIRCĂ, decanul Facultății de Biologie și Geoștiințe a evocat „datoria morală a unei comunități responsabile de a-și comemora înaintașii”, iar manifestarea științifică de astăzi se înscrie în acest cadru instituțional.

Maria DUCA, academician, dr. hab., prof. univ. a menționat că această conferință este un eveniment de amploare și academicianul Boris MELNIC a fost o personalitate polivalentă, care a marcat nu doar istoria universității, dar și a țării noastre.

Un omagiu academicianului Boris MELNIC a fost adus și de către Aurelia CRIVOI, dr. hab., prof. univ., care a relatat cu multă recunoștință și empatie cele mai importante etape și realizări din viața profesională, cariera didactică și științifică, dar și din viața de familie a academicianului.

Lucrările conferinței au continuat pe mai multe secțiuni: „Biologie umană și animală”, „Biologie vegetală și Ecologie”, „Geoștiințe și Silvicultură”, „Ştiinţe ale Educației” cu prezentarea comunicărilor științifice, expuse de circa 150 de participanți, printre care cercetători și profesori din Republica Moldova și de peste hotare, reprezentanți ai șase universități și opt institute de cercetare.

Boris MELNIC (1928-2012), rector al Universității de Stat din Moldova, în perioada 1974-1992, personalitate notorie a învățământului, a științei și a culturii naționale, academician, înalt apreciat pentru rezultatele științifice valoroase, a demonstrat comunității universitare exemple de disciplină, organizare și responsabilitate, a susținut cadrele naționale, a sprijinit tineretul studios și științific, a optat pentru dezvoltarea științei și învățământului universitar.

Published luni, 13 februarie 2023

Anunțuri și Comunicate

OMAGIU DOAMNEI ACADEMICIAN MARIA DUCA

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează cele mai calde și respectuoase felicitări doamnei academician Maria Duca, la ceas aniversar – moment de profundă...

Mesajul rectorului USM cu ocazia Zilei Profesionale a Istoricului

Stimați istorici, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și toți cei dedicați cunoașterii trecutului, Cu prilejul Zilei profesionale a istoricilor, adresez sincere felicitări și expresii de înaltă...

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved