Universitatea de Stat din Moldova a obținut statutul de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. În acest sens, Consorțiul Universitaria – cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România – a aprobat instituționalizarea deciziei adoptate în anul 2018 de asociere a Universității de Stat din Moldova, prin semnarea unui parteneriat strategic și acordarea statutului de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria. Deciza a fost luată în cadrul reuniunii găzduite, în perioada 16-19 martie, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), la care a participat rectorul USM, Igor Șarov.

De asemenea, la reuniune au fost discutate teme legate de proiecte de legi ale educației și ale cercetării și de alte aspecte privind aria academică națională și internațională.

Consorțiul Universitaria a fost creat în 2009 și în prezent reunește nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Published luni, 20 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au realizat noi activități în cadrul proiectului „Algae4FishRo-Md” privind valorificarea biomasei algale pentru acvacultură durabilă

În perioada 11–12.06.2026, în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), nr. ROMD00586, cercetătorii Universității de Stat din Moldova...

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved