Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (Moldova), Centrul Republican de Asistenţă Psihopedagogică (Moldova), Universitatea de Management Educaţional (UME, Kiev, Ucraina), Institutul de Psihologie Socială şi Politică (Kiev, Ucraina) şi Centrul de Transformări Sociale şi Personale (Ucraina), a organizat Seminarul Internaţional „Psihologia aplicată în contextul schimbărilor sociale”, ediţia I-a.

Evenimentul, desfăşurat în baza acordului de parteneriat dintre USM şi UME (Ucraina), a avut loc la 25 septembrie 2020 în format on-line şi a întrunit peste 50 de participanţi din Moldova și Ucraina.

În cadrul seminarului au fost prezentate comunicări ale cercetătorilor de la instituţiile participante, accentul fiind pus pe specificul asistenţei psihologice în mediul educaţional, social și organizaţional în ansamblu. Au fost discutate şi diverse perspective de colaborare ulterioară: organizarea de evenimente ştiinţifice, şcoli de vară pentru studenţi şi doctoranzi, proiecte de cercetare pe teme comune, programe de master, mobilităţi academice ş.a. Participanţii la seminar şi-au exprimat încrederea că acest eveniment va fi un bun început pentru o cooperare academică fructuoasă şi o experienţă internaţională inedită.

Published vineri, 9 octombrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved