La 8 octombrie 2020, reprezentanții facultăților de Litere, Istorie și Filosofie, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, prorectorul pentru activitatea studențească a Universității de Stat din Moldova, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru și directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova (CID NATO), Elena Mârzac, s-au întrunit într-o ședință on-line.

Scopul ședinței a fost de a discuta propunerile de colaborare în cadrul proiectelor existente, precum și de a realiza un brainstorming privind organizarea activităților și a proiectelor de viitor pe subiecte din domeniul securității, în diversele ei aspecte – umană, ecologică, cibernetică, informațională etc.

În urma discuțiilor a fost luată decizia de a elabora un proiect comun al facultăților interesate ale Universității de Stat din Moldova cu CID NATO, în vederea organizării pe viitor a mai multor activități, ținând cont de specificul fiecărei subdiviziuni universitare aparte. Acestea urmează să se desfășoare în regim on-line sub diferite forme (mese rotunde, lecții publice, dezbateri etc.) cu participarea în calitate de vorbitori a experților naționali și internaționali.

Totodată, colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova va continua să se materializeze sub forma implicării studenților în stagiile de practică și de voluntariat în cadrul CID NATO.

Tot la această ședință a fost luată decizia de a relua proiectul pentru elaborarea unui curriculum la nivel național pe segmentul securității și apărării, în cadrul căruia Universitatea de Stat din Moldova să fie principalul beneficiar, precum și de a elabora o serie de publicații și cercetări comune.

Published vineri, 9 octombrie 2020

Anunțuri și Comunicate

USM consolidează parteneriatele pentru inovație verde la Green & Sustainability Investor Connect Event

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la evenimentul Green & Sustainability Investor Connect Event, o platformă dedicată promovării inovației și sustenabilității în mediul de...

La USM se va desfășura o nouă ediție a Concursului studențesc „Hexagonul Facultăților de Drept”

În acest an, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova va organiza în perioada 22-25 aprilie, o nouă ediție a Concursul studențesc „Hexagonul Facultăților de...

Alți peste 500 de elevi din țară au vizitat Universitatea de Stat din Moldova!

Studiile de calitate se dezvoltă într-un mediu modern, echidistant și transparent – principii care definesc activitatea celei mai mari instituții de învățământ superior din țară, Universitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved