Universitatea de Stat din Moldova participă la ediția de primăvară a Târgului de Cariere Chișinău, prezentând programele de formare profesională și ofertele educaționale de Licență și Master pe care le oferă USM.

Evenimentul se desfășoară în perioada 31 martie – 01 aprilie, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, organizat de SC „Târgul de Cariere” SRL și este dedicat cetățenilor care se află în căutarea unui loc de muncă sau a cursurilor de formare profesională.

Echipa Centrului de Resurse pentru Formarea Continuă, USM a informat participanții la Târg despre Oferta educațională privind cursuri de perfecționare profesională pentru cadre didactice și manageriale din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic; personalul din biblioteci publice, școlare, universitare; personalul din domeniul serviciilor hoteliere, turism și agrement; psihopedagogi, psihologi, mediatori, economiști, juriști și alți specialiști din economia națională.

Centrul de Resurse pentru Formarea Continuă, de asemenea organizează seminare, traininguri, ateliere de educație și cultură generală pentru dezvoltarea competențelor: multilingvistice; în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii; digitale; personale, sociale și de a învăța să înveți; cetățenești; antreprenoriale; de sensibilizare și expresie culturală.

De asemenea, reprezentanții Centrului de Ghidare în Carieră a USM au prezentat tinerilor, dar și specialiștilor care doresc să facă studii superioare în alt domeniu, programele de Licență și Master oferite de cele 11 facultăți ale Universității de Stat din Moldova.

Astfel, Universitatea de Stat din Moldova contribuie la dezvoltarea profesională a angajaților din diverse domenii ale pieții muncii, oferind cursuri de înaltă calitate, susținute de profesioniști desăvârșiți, tuturor celor care doresc să își îmbunătățească competențele profesionale și educă noi generații de specialiști.

Published vineri, 31 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved