Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane a fost marcată la Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova prin organizarea unei mese rotunde cu genericul „Traficul de ființe umane comis în mediul online”. Evenimentul, fiind la cea de-a doua ediție, a avut loc cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii cazurilor de infecție cu COVID-19.

Participanții la dezbaterile științifico-pratice au fost salutați de dna Dorina Gurev, doctor în drept, șef interimar al Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, dl Ianuș Erhan, doctor în drept, conferențiar universitar, Secretar General la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și de dl Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. În alocuțiunea de deschidere a evenimentului, dl Serghei Brînza a accentuat că dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiilor informaționale a generat, pe lângă numeroase beneficii, și fenomene negative.

Existența virtuală (pe rețelele de socializare) devine tot mai mult o a doua natură umană, iar mediul online a oferit făptuitorilor noi oportunități pentru comiterea infracțiunilor, inclusiv a traficului de persoane. Cu un singur „click” din orice colț al lumii de pe un telefon mobil sau un alt dispozitiv conectat la rețeaua Internet poate să aibă loc o recrutare a victimelor traficului de persoane.

Conștientizând această realitate, în cadrul mesei rotunde au fost puse în discuție subiecte actuale, precum: tendințele traficului de ființe umane la nivel internațional; recrutarea online a victimelor traficului de persoane; delimitarea traficului de persoane de alte fapte comise în mediul online; dreptul victimei traficului de ființe umane la asistență și sprijin; exploatarea sexuală a copiilor cu utilizarea tehnologiilor online; practicile neuniforme de calificare a faptelor de exploatare sexuală a copiilor etc.

Spre deosebire de ediția din 2019, la prezentul eveniment au fost elaborate, între altele, și comunicate în coautorat dintre teoreticieni și practicieni ai dreptului penal, punând în evidență cele mai stringente probleme legate de traficul de persoane în mediul online.

La reuniune au participat specialiști consacrați în domeniu: teoreticieni, practicieni (judecători, procurori, avocați), inclusiv reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, studenți, masteranzi și doctoranzi.

Discuțiile au fost moderate de către dna Ludmila Dumneanu, doctor în drept, avocat (sub îndrumarea căreia a fost elaborată teza de doctorat „Reglementarea răspunderii pentru infracțiunile privind traficul de persoane în dreptul comparat”), și dna Dorina Gurev, doctor în drept, șef interimar al Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.

Acest eveniment a oferit o bună ocazie de a identifica soluții pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane comis în mediul online, susceptibile de a fi receptate de către autorități. (http://drept.usm.md/calendarview.php?l=ro&idc=14&id=1495&t=/Infocentru/Evenimente/)

Published joi, 29 octombrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Tinerii cercetători ai USM – premiați cu medalii de aur la ICE-USV 2026

Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved