Tradițional, la 17 noiembrie sunt sărbătoriți studenții – segmentul cel mai activ și efervescent al societății, izvorul perpetuu de cutezanță, dinamism şi talent!

Cu acest prilej, comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează sincere felicitări tuturor celor pentru care tinerețea reprezintă nu numai o perioadă din viață, ci o stare de spirit!

Să aveți încredere în forțele și în potențialul cu care sunteți înzestrați și să vă bucurați chibzuit de materializarea scopurilor mărețe. Să aveţi parte de multe realizări, fericire, sănătate, şanse de afirmare şi un viitor care să fie proporțional cu suma aspirațiilor prestabilite.

USM vine cu îndemnul să vă bucurați de această perioadă plină de tumult, implicându-vă în activităţi ce solicită utilizarea deplină a capacităților, a energiei inepuizabile, a creativității nemărginite, precum și a ambiției nestăvilite.

Fiți visători și, totodată, conștienți de faptul că succesul zilei de mâine se datorează activităților și eforturilor de azi. Așa cum timpul în care trăim este unul al schimbărilor, nu pierdeți motivația, avântul și elanul tineresc, ci nutriți deopotrivă speranța zilei de mâine și a posibilităților nelimitate. Fertilizați terenul pentru cunoaștere, dezvoltare și realizare personală și profesională – doar astfel ambițiile sănătoase pe care le are generația voastră tânără vor da rezultatele de care va beneficia întreaga noastră țară.

Universitatea de Stat din Moldova remarcă și apreciază faptul că tinerii activi și implicați obțin performanțe înalte în diverse domenii și își exprimă siguranța că reușitele nu încetează să apară acolo unde se depune efort și suflet.

,,Bucurați-vă de tinerețe, căci niciodată nu veți mai fi la fel de tineri ca în această clipă!”

Programul complet al activităților se află aici.

Published vineri, 13 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova inițiază noi oportunități pentru promovarea și implementarea rezultatelor cercetării în China

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Camerei de Comerț și Industrie Moldova–China, au discutat în cadrul unei ședințe...

ANACEC desfășoară un nou proces de evaluare externă a calității la USM

Două comisii ANACEC desfășoară în perioada 27-29 mai, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master. La ședințele de...

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved