Tradițional, la 17 noiembrie sunt sărbătoriți studenții – segmentul cel mai activ și efervescent al societății, izvorul perpetuu de cutezanță, dinamism şi talent!

Cu acest prilej, comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează sincere felicitări tuturor celor pentru care tinerețea reprezintă nu numai o perioadă din viață, ci o stare de spirit!

Să aveți încredere în forțele și în potențialul cu care sunteți înzestrați și să vă bucurați chibzuit de materializarea scopurilor mărețe. Să aveţi parte de multe realizări, fericire, sănătate, şanse de afirmare şi un viitor care să fie proporțional cu suma aspirațiilor prestabilite.

USM vine cu îndemnul să vă bucurați de această perioadă plină de tumult, implicându-vă în activităţi ce solicită utilizarea deplină a capacităților, a energiei inepuizabile, a creativității nemărginite, precum și a ambiției nestăvilite.

Fiți visători și, totodată, conștienți de faptul că succesul zilei de mâine se datorează activităților și eforturilor de azi. Așa cum timpul în care trăim este unul al schimbărilor, nu pierdeți motivația, avântul și elanul tineresc, ci nutriți deopotrivă speranța zilei de mâine și a posibilităților nelimitate. Fertilizați terenul pentru cunoaștere, dezvoltare și realizare personală și profesională – doar astfel ambițiile sănătoase pe care le are generația voastră tânără vor da rezultatele de care va beneficia întreaga noastră țară.

Universitatea de Stat din Moldova remarcă și apreciază faptul că tinerii activi și implicați obțin performanțe înalte în diverse domenii și își exprimă siguranța că reușitele nu încetează să apară acolo unde se depune efort și suflet.

,,Bucurați-vă de tinerețe, căci niciodată nu veți mai fi la fel de tineri ca în această clipă!”

Programul complet al activităților se află aici.

Published vineri, 13 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

USM fortifică dialogul social: a fost semnat Contractul Colectiv de muncă pentru cercetători (2026–2030)

Administrația Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Sindicatul „ȘTIINȚA”, anunță semnarea Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2026–2030, document-cadru în consolidarea dialogului social și...

Nouă reprezentanți ai Universității de Stat din Moldova – decorați cu distincții de stat

Nouă colaboratori ai Universității de Stat din Moldova, au fost decorați cu distincții de stat de Președenția Republicii Moldova. Distincțiile au fost conferite ieri, de președinta...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința națională „Integritate și calitate în învățământul superior”

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat la Conferința națională „𝘐𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴̗𝘪 𝘤𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘪̂𝘯 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̗𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘶𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳”, un eveniment dedicat abordării unor teme de actualitate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved