Universitatea de Stat din Moldova, alături de alte trei instituții de învățământ superior din țară, va pilota în anul de studiu 2023-2024 cursul opțional de educație electorală.

Această inițiativă este susținută de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), prin intermediul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare în Republica Moldova și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Curriculumul universitar, elaborat cu sprijinul aceluiași proiect, a fost prezentat în cadrul evenimentului public „Introducerea cursului de educație electorală în universitățile din Republica Moldova”. Conferința a reunit studenți, profesori, parteneri de dezvoltare, autori ai curriculumului de educație electorală ș.a.

Studenții vor obține cunoștințe de bază în domeniul electoral, vor studia sistemele electorale contemporane, vor afla ce sunt alegerile și care este tipologia acestora, care sunt instituțiile de management electoral din Republica Moldova. Studenții vor analiza rolul mass-media în perioada alegerilor, vor afla importanța culturii electorale ca parte a culturii politice.

Datorită cursului opțional de educație electorală, va fi asigurat accesul la cunoștințe pentru studenții de la mai multe facultăți, precum ar fi: istorie și educație civică, jurnalism, sociologie, filologie.

Published miercuri, 10 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved