Oaspeți importanți astăzi la Universitatea de Stat din Moldova! Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Kent Logsdon a întreprins o vizită la USM, unde a avut o întrevedere cu rectorul Igor Șarov, în prezența decanului FRIȘPA, Alexandru Solcan.

Una dintre temele discutate a vizat proiectele realizate cu suportul Ambasadei SUA și USAID, ce se bucură în prezent de succes.

Rectorul USM, Igor Șarov a menționat că datorită suportului din partea partenerilor externi, USM a obținut rezultate vizibile de dezvoltare: deschiderea Centrului Mediacor, primul centru de producție media-digitală din țară, lansarea în 2022 a Specialităților viitorului, New Media, Game Design, care se bucură de un interes sporit în rândul tinerilor studenți, precum și oferirea stagiilor de practică pentru cadrele didactice și științifice ale USM în centre universitare din SUA, în domenii precum fizică și inginerie, fzică teoretică, antreprenoriat.

Urmează lansarea și a altor proiecte cu susținerea partenerilor de dezvoltare externi cum ar fi proiectul Future Technologies Activity (FTA), în cadrul căruia profesorii de la USM vor fi ghidați la crearea unui program pentru dezvoltarea antreprenoriatului, inovației și dezvoltării de start-up-uri. Rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit Guvernului SUA pentru suportul continuu și colaborarea strânsă, a căror rezultate cresc oportunitățile de dezvoltare pentru studenții și cadrele didactice USM-iste.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Kent Logsdon și-a exprimat deschiderea pentru noi proiecte de dezvoltare, menționând că scopul primordial este de a realiza proiecte mari ce vor contribui la întărirea capacităților de dezvoltarea în domeniul educației din țara noastră.

În cadrul vizitei sale la Universitatea de Stat din Moldova, E.S. Kent Logsdon a susținut un discurs pentru studenții și cadrele didactice, cu tema „Relațiile dintre SUA și Moldova: Cooperând întru edificarea unui viitor democratic, prosper și sigur” și a răspuns la întrebările studenților cu privire la parcursul democratic al țării noastre.

Discursul poate fi accesat aici: https://fb.watch/kr2LmUXSyD/

Published miercuri, 10 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Erasmus+: Delegația Universității din Oradea, în mobilitate academică la Universitatea de Stat din Moldova

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved