Prim-ministrul Dorin Recean a întreprins astăzi, 16 mai, o vizită la Universitatea de Stat din Moldova, unde a avut o întâlnire cu studenții USM, pe care i-a invitat să aplice la cea de-a doua ediție a Programului de stagii pentru tineri în instituțiile statului, lansată de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.

Premierul a fost însoțit de către Dragoș Ciuparu, Înalt Consilier UE în domeniul coordonării reformelor, Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Irina Cruceru, manager programe, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Dorin Recean le-a vorbit studenților despre oportunitățile Programului de stagii, care presupune integrarea tinerilor specialiști în structurile de stat, având astfel posibilitatea învețe ce presupune lucrul în cadrul instituțiilor statului, procesul de elaborare a politicilor publice, principiile de cooperare UE-RM și multe altele.

„Vă invit să acceptați această provocare de a lucra în Guvern. Este o oportunitatea de neegalat. Aceste stagii de practică vă vor oferi șansa de a acumula o experiență extrem de valoroasă pentru viitorul vostru profesional, pe care nu o puteți căpăta în altă parte”, a mai menționat prim-ministrul Republicii Moldova.

Șefa Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Magdalena Mueller-Uri a îndemnat studenții să profite de astfel de oportunități și să se implice în construirea unui viitor mai bun, aici, în Republica Moldova.

Un alt avantaj este că tinerii vor avea ocazia să lucreze alături de funcționari publici și să îi aibă ca mentori pe Înalții Consilieri ai Uniunii Europene, iar la finalizarea stagiului, tinerii își vor îmbogăți competențele necesare și vor obține un certificat de absolvire care le vor spori șansele de a începe o carieră în serviciul public.

La finalul evenimentului, studenții au avut posibilitatea să adreseze întrebări premierului, dar și colegilor acestuia.

Stagiile de practică sunt disponibile pentru: studenții din ultimul an ai primului ciclu de învățământ superior (anul 3 sau 4, în funcție de specialitate) care se află în ultimul an de studii la momentul depunerii dosarului la Program, adică vor fi finaliza primul ciclu până la începerea stagiului de practică; studenți masteranzi (anul I sau II de studii masterale), și proaspeți absolvenți.

Termenul limită de depunere a dosarelor este de 4 iunie 2023. Pentru mai multe informații accesați link-ul: www.eu-advisers.md/internship

Published marți, 16 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved