Departamentul Drept Internațional și European al Facultății de Drept a USM a organizat masa rotunda, dedicată Zilei Europei cu genericul „Armonizarea standardelor UE în legislația națională prin prisma Obiectivelor Dezvoltării Durabile”.

Evenimentul a avut drept scop de a pune în discuție problemele consolidării eforturilor în dezoltarea durabilă a Republicii Moldova, care necesită armonizarea legislației naționale cu standardele UE și implementarea acestora în practică de către instituțiile publice, organele de drept și sistemul judecătoresc.

De asemenea au fost discutate, în limba engleză, subiecte precum: Problemele cadrului juridic în domeniul energetic în contextul dezvoltării durabile în Republica Moldova; Deficiențe legislative privind calitatea aerului; Aspecte juridice ale prevenirii migrației populației Republicii Moldova; Învățământul superior de calitate în Republica Moldova etc.

Manifestarea ştiinţifică s-a bucurat de un real interes din partea participanţilor, iar studenții s-au implicat active în dezbateri.

Comitetul organizatoric a mulțumit participanților pentru implicare, invitând toți doritorii să se înscrie și la alte manifestări, care vor fi organizate, pe viitor în cadrul Departamentului Drept Internațional și European, USM.

Published miercuri, 17 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved