Alegerile rectorului constituie o perioadă importantă în viața unei instituții de învățământ superior, fiind totodată un test de maturitate, dar și o oportunitate pentru candidații la această funcție de a-și exprima opiniile cu privire la dezvoltarea ulterioară a universității. Sperăm ca învingătorul să țină cont de toate punctele de vedere și să folosească cele mai bune sugestii pentru prosperarea instituției și a colectivului acesteia.

Ne dorim cu toții ca procesul preelectoral să poată fi urmărit îndeaproape de întreaga comunitate universitară ca să-i putem cunoaște bine pe toți acei care candidează la postul de rector. În acest sens, Serviciul Imagine și Relații Publice (SIRP) a lansat 8 întrebări pentru candidații la postul de rector al USM. Dezbaterile electorale (fie și doar online, în condițiile pandemiei) sunt nu numai un exemplu de curaj, verticalitate, democrație, ci au menirea să descopere și Omul din spatele unui Rector.

Aceste întrebări au rolul de a identifica nu doar viziunile, strategiile și opiniile viitorului rector al USM, dar și partea emoțională, calitățile personale și abilitățile specifice. Invităm candidații să răspundă la aceste întrebări, ca apoi comunitatea academică să-și dea votul pentru cel mai demn de acest post. Candidații la postul de rector care ar benevoi să răspundă, vor expedia răspunsurile lor la e-mailul: imgusm@yahoo.com. SIRP își asumă responsabilitatea și obligația publicării acestor răspunsuri pe pagina web a universității în ordinea în care vor fi expediate la adresa de mai sus.

Întrebări pentru candidații la postul de rector al USM

  1. De ce Dvs. ați fi candidatul potrivit pentru a ocupa postul de rector?
  2. Ce va avea de câștigat USM-ul la cârma căruia vă veți afla Dvs.?
  3. Orice post înalt cere sacrificii, la ce va trebui să renunțați Dvs.?
  4. Care sunt cele mai importante calități ale unui conducător?
  5. Cum caracterizați studentul de astăzi?
  6. Care este după părerea Dvs. profilul profesorului universitar?
  7. Care este menirea primordială a oricărei universități?
  8. Care ar fi modelele de dezvoltare a USM-ului?
Published vineri, 20 noiembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Transferul tehnologic dă roade: Primele rezultate în regenerarea cernoziomurilor sunt vizibile 

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, 26.80015.5107.02TT, finanțat...

USM își extinde cooperarea academică cu diaspora prin  programe academice, proiecte șitiințifice și de trasfer tehnologc 

Universitatea de Stat din Moldova își extinde deschiderea internațională printr-o nouă inițiativă academică, de această dată pe dimensiunea expertizei diasporei științifice. Rectorul USM, prof. univ. dr...

Candidații la programele cu profil sportiv susțin probele de aptitudini în cadrul Admiterii 2026

Astăzi, 06 august, în cadrul procesului de Admitere 2026, candidații înscriși la facultățile cu profil sportiv își testează abilitățile și rezistența fizică. Probele de aptitudini se...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved