Universitatea de Stat din Moldova a câștigat Premiul Mare Marca anului 2022. Rectorul USM, Igor ȘAROV a ridicat premiul în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor  din Moldova (CNSM), Centrului Național Anticorupție (CNA) și UNFPA.

Premiul conferit Universității de Stat din Moldova este o confirmare a profesionalismului întregii comunități didactice și academice a USM, care prin activitatea zilnică, dăruire și abnegație contribuie la înaltele performanțe înregistrate de instituția noastră.

Acest premiu ne ambiționează și mai mult să aducem plus valoare învățământului superior din Republica Moldova, prin livrarea de specialiști de înaltă calificare domeniilor de dezvoltare a țării și să continuăm să fim cei mai buni în elita științifică și pedagogică națională.

Published luni, 12 iunie 2023

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și-a depășit propriul record: peste 5.500 de candidați în doar două zile de admitere

USM înregistrează un rezultat remarcabil în cadrul campaniei de admitere 2026. În doar două zile de la lansarea procesului de admitere, peste 5.500 de candidați au...

Cooperarea academică dintre USM și universitățile din Japonia, discutată în cadrul întrevederii rectorului USM cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kazuyuki Takeuchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova...

Delegație din Málaga TechPark și Consulatul Onorific al Republicii Moldova din Málaga, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere ieri, 27 iulie, cu E.S. Eugen Revenco, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved