Patrimoniul științific al USM s-a îmbogățit cu peste 90 de publicații pe teme privind drepturile omului

În ajunul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Universitatea de Stat din Moldova a intrat în posesia a 93 de publicații științifice axate pe problematica drepturilor omului, în sumă totală de 158 999,20 MDL, fapt care îmbogățește considerabil patrimoniul științific al Universității de Stat din Moldova și lărgește substanțial oportunitățile segmentului de cercetare și inovare.

Publicațiile au fost achiziționate cu suportul proiectului Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova (HRLAW), număr de referință 573861-EPP-1-2016-1-EE-EPPKA2-CBHE-JP/Legislația Europeană privind Drepturile Omului pentru universitățile din Ucraina și Moldova, din cadrul programului european ERASMUS+, coordonat la nivel instituțional de către prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. în drept, prof. univ., Violeta COJOCARU.

Publicațiile, axate pe legislația europeană privind drepturile omului, sunt stocate în sala de lectură Ştiinţe socioumane (bloc I, birou 2) a Bibliotecii Centrale a Universității de Stat din Moldova și sunt accesibile membrilor interesați ai comunității academice, profesori și studenți.

Pe această cale dorim să mulțumim partenerului nostru Educational Centre pentru sprijinul acordat și colaboratorilor Bibliotecii Centrale pentru implicare.

Universitatea de Stat din Moldova reamintește că în legătură cu marcarea la 10 decembrie a Zilei Internaționale a Drepturilor Omului sunt și vor fi în continuare anunțate mai multe inițiative de evenimente cu caracter didactico-științific.

Published vineri, 4 decembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Expoziția de portrete „Arta de a fi” poate fi vizitată la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova susține incluziunea și diversitatea!  Timp de patru zile, comunitatea academică și studenții noștri au ocazia să admire expoziția specială de portrete...

Studenții USM vor beneficia de cursuri gratuite de educație financiară oferite de OTP Fáy Alapítvány și Fundația OK

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează angajamentul față de pregătirea practică a studenților săi prin inițierea unui parteneriat în domeniul educației financiare.  Această inițiativă a...

Reprezentanții USM au participat la Ziua Cooperării Interreg 2026

Reprezentanții Oficiului de Inovare și Transfer Tehnologic, ai Oficiului de Planificare a Proiectelor Științifice și alți membri ai Universității de Stat din Moldova, au participat la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​