Studenții USM au fost premiați în cadrul evenimentului de închidere a celei de-a patra ediții a proiectului educațional „Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare” 2022/2023. Tinerii, participanți în programul de instruire, s-au bucurat de lecții practice venite din partea profesioniștilor Victoriabank, care le-au fost lectori și mentori de încredere.
Zoom in Banking oferă studenților și oportunitatea de a face Stagii practice cu remunerare în cadrul băncii, unde tinerii au posibilitatea să asimileze profund cunoștințe practice din domeniul financiar-bancar.
Pentru Valeria Lazari, studenta Universității de Stat din Moldova, participarea la program a fost o oportunitate de a-și consolida cunoștințele și recomandă ferm tinerilor să aplice și ei pentru edițiile viitoare: ,,Această experiență de a combina studiile de la universitate cu practicile extracurriculare oferite de Victoriabank a fost crucială pentru mine în procesul de devenire profesională. Mă simt mult mai încrezătoare în deciziile mele și acum am claritate în privința pașilor pe care trebuie să-i urmez pentru a-mi realiza visele legate de carieră. Vreau să menționez, în special, și importanța deosebită a internshipului remunerat. Atunci când mai ești și plătit atât timp cât înveți, te face să-ți dorești și mai mult să rămâi acasă și să îndreptățești încrederea care ți-a fost oferită cu atâta generozitate. “
În cadrul evenimentului studenții au fost încurajați să aleagă o carieră profesională, aici, acasă, Victoriabank fiind deschisă să le ofere un loc de muncă: “Dacă cineva din voi ar dori să se angajeze în banca noastră, noi vom fi doar bucuroși să vă știm parte a echipei. Rugămintea mea către voi e să alegeți Republica Moldova deoarece și aici sunt multe oportunități de creștere, dezvoltare, inclusiv pe plan financiar. Iar noi, cei de la Victoriabank, vom dezvolta lucruri frumoase acasă, vom contribui cu toată expertiza la creșterea economică a țării în așa fel încât să ne bucurăm de o viață europeană la noi acasă”, a accentuat Vitalie Corniciuc, Vicepreședinte Victoriabank și lector Zoom in banking.
Susțineri și încurajări au venit și de la Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, care prin exemple concrete, de fiecare dată, le transmite tinerilor specialiști că oportunități de afirmare există și în Republica Moldova: „Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici, știu cât de mult țin colegii mei la acest proiect și oportunitățile care se oferă, iar oferirea de multiple posibilități este și una din prioritățile noastre. ÎMPREUNĂ cu colegii de la Victoriabank, EBA, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică, Academia de Studii Economice s-au realizat lucruri extrem de frumoase, iar principalii beneficiari sunteți voi, dragi studenți”.
Mariana Rufa, Directoare executivă EBA și partener al proiectului a apreciat efortul depus de organizatori și lectori pentru realizarea cu succes a edițiilor Zoom in Banking: ”Noi suntem parteneri în acest proiect și mă simt foarte onorată, dar adevărata muncă s-a făcut de către echipa de la Victoriabank. La fel, o dedicație maximă a venit și din partea lectorilor și colegilor de la universitățile implicate în proiect.”
De-a lungul celor patru ediții, programul „Zoom in Banking” a instruit peste 400 studenți și profesori, oferindu-le oportunități educaționale și de angajare valoroase. familiarizați cu procesele zilnice ale băncii. După partea practică, doritorii au, ulterior, oportunitatea de a fi angajați.


English
Русский






