În perioada 07-09 iulie 2023, tinerii cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat la cel de-al VII-lea Târg Internațional de Inovare și Educație Creativă pentru Tineret (ICE-USV) Suceava, România. Evenimentul a fost organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Forumul Inventatorilor Români, Asociația Generală a Inginerilor din România, cu sprijinul Ministerului Educației din România.

În acest sens, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a găzduit evenimentul expozițional, și-a asumat rolul de catalizator al creativității și inovației în societatea românească, devenind în ultimii ani lider național atât privind numărul de cereri de brevet, cât și numărul de brevete obținute, conform clasamentelor realizate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci pentru mediul universitar. Potrivit organizatorilor, aceste rezultate au fost atinse prin educarea și implicarea masivă a doctoranzilor, masteranzilor și chiar din ciclul de licență în domeniul invenției și creativității științifice.

Târgul ICE-USV a inclus Salonul de invenție și inovație cu standuri expoziționale pentru tineri (jurizare și premii), precum și ateliere și prezentări despre creativitate în toate domeniile sociale, despre Inovare în Știință, Tehnologie, Inginerie și Design. Salonul s-a desfășurat cu prezență fizică, participanții optând însă și pentru participarea online. Prezentările au fost făcute în limba română sau în limba engleză.

Salonul ICE-USV are drept scop de a promova rezultatele tinerilor cercetători, de a încuraja și de a spori interesul pentru domeniul cercetării și inovării.

La ediția curentă a Salonului au fost prezentate 10 lucrări, acestea fiind apreciate cu 4 medalii de aur, 3 medalii de argint și 3 medalii de bronz.

Distincțiile acordate Universității de Stat din Moldova și titlurile invenției/proiectului, în continuare.

Detalii: cercetare.usm.md

Published miercuri, 12 iulie 2023

Anunțuri și Comunicate

Rectorul USM a participat la ceremonia de celebrare a 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc”

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc” – o instituție care, de-a lungul timpului...

Universitatea de Stat din Moldova inițiază noi oportunități pentru promovarea și implementarea rezultatelor cercetării în China

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Camerei de Comerț și Industrie Moldova–China, au discutat în cadrul unei ședințe...

ANACEC desfășoară un nou proces de evaluare externă a calității la USM

Două comisii ANACEC desfășoară în perioada 27-29 mai, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master. La ședințele de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved