Viitorii jurnaliști formați la USM și-au început noul an de studii cu o discuție publică cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a vizitat în această dimineața Universitatea de Stat din Moldova.

În deschiderea evenimentului, rectorul USM le-a urat mult succes studenților cu ocazia începerii unui nou an de studii și i-a îndemnat să exploreze lumea cunoașterii, să învețe, să devină mai buni în fiecare zi și să contribuie la consolidarea comunității noastre academice.

Președinta Maia Sandu le-a vorbit studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării despre importanța meseriei pe care o studiază și despre impactul mediatic asupra societății.

De asemenea, studenții au avut posibilitatea să-i adreseze președintei întrebări privind situația politică din țară, perspectivele Guvernului în direcția dezvoltării învățământului superior și susținerea tinerilor specialiști.

În prezent, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării își fac studiile la Licență și Master peste 500 de studenți.

Published vineri, 1 septembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Sesiune de dialog între studenții noștri și reprezentanții ONU în Moldova despre pacea durabilă și diplomație

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern...

Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul USM, a participat la două evenimente dedicate inovației și dezvoltării durabile

Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat recent la două evenimente de anvergură pentru comunitatea academică și mediul...

Palmaresul distincțiilor Universității de Stat din Moldova – îmbogățit cu 21 de medalii de aur, obținute la PRO INVENT 2026

Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat prin performanțe notabile în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, desfășurat în perioada 14–16...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​