Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit ieri, 27 septembrie, pentru a celebra cei 77 de ani de activitate a USM. Într-o atmosferă încântătoare, cu momente artistice speciale și recunoașteri merituoase, evenimentul a reprezentat o ocazie unică de a sublinia deschiderea, implicarea și performanța care definesc universitatea noastră.

Ședința a debutat cu o suită impresionantă de interpretări corale oferite de Corul „Lira” de la Facultatea de Arte Frumoase, aducând un strop de artă și emoție în sala Senatului.

În discursul său, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a evidențiat cu mândrie realizările notabile ale instituției în anul precedent și a exprimat recunoștința sa față de angajamentul și contribuția inestimabilă a comunității academice la dezvoltarea continuă a celei mai importante instituții de învățământ superior din Moldova. Domnia Sa a afirmat: „Sunt onorat să fac parte din această comunitate minunată de oameni frumoși și vă mulțumesc pentru angajamentul vostru neîncetat în a face din Universitatea de Stat din Moldova o instituție de top”.

În semn de recunoaștere pentru efortul și devotamentul lor, angajaților Universității de Stat din Moldova li s-au acordat Diploma Guvernului Republicii Moldova și Diploma Ministerului Educației și Cercetării. De asemenea, administrația universității a conferit cadrelor didactice, cercetătorilor și angajaților diplome de merit pentru profesionalismul lor, înalta calificare, dedicația lor exemplară și implicarea lor în formarea profesională a beneficiarilor, precum și pentru competența lor excepțională în cercetarea științifică și activitatea managerială eficientă. Aceste premii reflectă devotamentul și viziunea strategică orientată spre realizarea misiunii instituționale a acestor oameni excepționali.

Senatul Universității de Stat din Moldova a aprobat acordarea titlului onorific „Doctor Honoris Causa” dlui Laurențiu Șoitu, doctor în filosofie și științe ale educației, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, și dlui Marian Preda, doctor în sociologie și profesor universitar, rector al Universității din București. Aceste distincții reprezintă o recunoaștere binemeritată a contribuției lor la domeniul academic.

Evenimentul a fost încheiat într-un mod spectaculos, cu Ansamblul Etnofolcloric „Crenguța de Iederă”, Ansamblul de dansuri populare „Struguraș” și „Elite Dance” de la Facultatea de Arte Frumoase, care au oferit un program artistic de excepție, încântând senatorii și oferind o notă de frumusețe și diversitate culturală acestui moment de sărbătoare.

Marcarea a 77 de ani de excelență în educație și cercetare, ne motivează în plus să continuăm să ne angajăm în dezvoltarea și promovarea valorilor învățământului superior de calitate, aducând contribuții semnificative la progresul societății noastre.

Published joi, 28 septembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul USM, a participat la două evenimente dedicate inovației și dezvoltării durabile

Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat recent la două evenimente de anvergură pentru comunitatea academică și mediul...

Palmaresul distincțiilor Universității de Stat din Moldova – îmbogățit cu 21 de medalii de aur, obținute la PRO INVENT 2026

Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat prin performanțe notabile în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, desfășurat în perioada 14–16...

70 de ani de la Revoluția Maghiară din 1956, marcați la Universitatea de Stat din Moldova printr-o expoziție documentară

În acest an, se împlinesc 70 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1956. Astfel, Universitatea de Stat din Moldova, prin Facultatea de Istorie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​