Valentina Teosa, doctor habilitat, profesor universitar, aniversează astăzi, frumoasa vârstă de 70 de ani.

Cu această ocazie, în cadrul Consiliului Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), colegii Domniei sale și rectorul USM, Igor Șarov i-au adus sincere felicitări și au exprimat recunoștința și aprecierea pentru activitatea fructuoasă în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Cu o bogată experiență academică și cu o activitate de 40 de ani la USM, dr. Valentina Teosa este unul dintre specialiștii valoroși ai comunității noastre academice, care datorită profesionalismului a ghidat și educat generații de studenți.

Stimată Doamnă, cu acest frumos prilej, întreaga comunitate academică Vă urează sănătate, prosperitate, succese în activitatea profesională și personală. Fiți mereu energică și plină de voință precum sunteți și să ne bucurați cât mai mult cu prezența D-voastră.

La mulți ani, Doamnă Profesor, Valentina TEOSA!

Published joi, 28 septembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Peste 60 de participanți au absolvit Programul de Microcalificare „Multimedia Design” organizat de USM

Începutul lunii iunie vine cu vești frumoase pentru participanții la programele de formare continuă ale USM. Peste 60 de beneficiari ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”...

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova, premiată pentru excelență și calitate la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved