Universitatea de Stat din Moldova și Spitalul Universitar de Urgență București au organizat, în luna septembrie, Workshop-ul de Cercetare Avansată „Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ucraina”. Evenimentul s-a desfășurat la București și a fost susținut de Programul NATO Știința pentru Pace și Securitate.

USM  a fost reprezentată la eveniment de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, membru corespondent al AȘM Victor Juc, doctorul, conferențiarul universitar Natalia Albu, directorul Centrului Cercetări Strategice, ICJPS al USM, Veaceslav Ungureanu.

În cadrul Workshop-ului, specialiștii au abordat  necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ucraina.

Potrivit organizatorilor, necesitatea de a desfășurarea un astfel de eveniment a fost determinată de creșterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității regionale, dar și celei internaționale, ca urmare a invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina.

Comunicatul de presă: cercetare.usm.md/?p=4555

 

Published miercuri, 4 octombrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Au fost desemnați învingătorii Quiz-ului „Testează-ți cunoștințele IT și hai la USM”

Universitatea de Stat din Moldova a desemnat învingătorii Quiz-ului „Testează-ți cunoștințele IT și hai la USM”.  La concurs s-au înregistrat peste 50 de participanți, absolvenți ai...

O nouă Alianță academică București – Chișinău (Aa.B-C): SNSPA, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică din Chișinău

Vineri, 30 iulie 2021, reprezentanți ai conducerii Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universității de Stat din Moldova (USM) și Academiei de Administrație Publică...

Facultatea de Istorie și Filosofie a organizat prima ediție a evenimentului științific „Lecturi mănăstirești. Japca”

În perioada 27-29 iulie, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova a organizat la Mănăstirea „Înălțarea Domnului”, Japca, raionul Florești, prima ediție...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved