În cadrul proiectului de semestruTehnici de analiză a materialelorˮ echipa de masteranzi, program de studii Materiale Avansate în Chimie și Biofarmaceutică, împreună cu dr., conf. univ., Angela SÎRBU și dr., conf. univ. Elena STRATULAT, Departamentul Chimie, Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, USM, a realizat o vizită de studiu la Efes Vitanta Moldova Brewery (EVMB) din Chișinău.

Programul vizitei a inclus familiarizarea masteranzilor cu mai multe aspecte ale activității întreprinderii în fabricarea berii și a băuturilor pe bază de bere. Astfel, inițial participanților le-a fost făcută o prezentare generală a întreprinderii. De asemenea, în secțiile de producere studenții și profesorii au făcut cunoștință cu procesul complex de producere a produselor, bazat pe tehnologii de ultimă generație, începând de la primirea materiei prime și până la îmbutelierea produsului finit. Specialiștii laboratorului de încercări din cadrul întreprinderii, în special Marionela SAHANOVSCHIH (absolventă FCTC, USM),  au demonstrat procesul de testare prin investigații fizico-chimice și microbiologice a indicilor de calitate a berii și a băuturilor pe bază de bere la toate etapele de fabricare a lor. La final a fost organizată o degustare cu scop instructiv a opt probe de produse din bere.

În compania EVMB activează cu succes absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, care duc faima facultății și promovează valori morale și profesionale  în republică.

Efes este al cincilea ca mărime producător de bere din Europa și numărul 10 mondial. Portofoliul companiei conține următoarele brănduri: brand local – Chișinău, cu următoarele extensii: Chișinău Fără Alcool, Chișinău Blondă, Chișinău Red Ale, Chișinău Specială Tare), brand din exterior – Efes Pilsener, Staryi Melnik, Kozel, Timișoreana, Herrenhauser și Oetinger. De asemenea, EVMB produce băuturi CDT cu brandul „Festival”.

Studenții și cadrele didactice își exprimă recunoștința echipei EVMB: Ruslan ȚĂRNĂ, director operațional al companiei, Iulia ROȘCA, șef de laborator, Stanislav SAHANOVSCHIH, dnei Marionela SAHANOVSCHIH și echipei de specialiști, pentru receptivitatea manifestată în organizarea și desfășurarea excelentă a acestei vizite, pentru prezentările ample și profunde, pentru oferirea răspunsurilor detaliate la întrebările participanților, dar și colaborarea stânsă între mediul academic și reprezentanții de pe piața muncii.

Published miercuri, 6 decembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Rolul cercetării și al inteligenței artificiale în modernizarea administrației publice, dezbătut în cadrul unei mese rotunde la USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu tema „Consolidarea capacității autorităților publice prin valorificarea potențialului cercetării, anchetei evaluative și a inteligenței...

Educație digitală în domeniul geo-arheologiei la Universitatea de Stat din Moldova

Educația digitală constituie în prezent un element definitoriu în cadrul ecosistemelor universitare, competențele astfel formate fiind critice în reziliența activităților de cercetare și în gestionarea provocărilor...

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved