În perioada 12-13 ianuarie, 19-20 ianuarie 2021, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat  Seminarul de dezvoltare profesională « Comment intégrer la qualité dans le pilotage académique à l’université ? », realizat cu suportul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) și Institutul Francofoniei pentru Guvernanță Universitară (IFGU) în cadrul proiectului de guvernanță universitară ”La consolidation de la capacité et de la fonctionnalité du système institutionnel de management de la qualité dans l’Université d’Etat de Moldova”.

Scopul proiectului vizează consolidarea și eficientizarea sistemului de asigurare internă a calității în cadrul USM și racordarea la Standardele și Liniile Directoare pentru Asigurarea Calității în Spațiul European al Învățământului Superior.

Activitățile de formare au fost realizate de Denis BERTHIAUME, vice-rector pentru studii și cercetare la Universitatea Ontario, Canada. Expertul internațional este profesor și cercetător în dezvoltarea învățământului superior (pedagogie universitară, calitate academică, management universitar, dezvoltare profesională și organizațională) și a făcut parte din grupul de lucru, care a realizat traducerea în franceză a Standardelor.

Subiectele abordate au vizat mai multe dimensiuni de analiză:

  • În ce manieră calitatea academică poate contribui la planificarea strategică;
  • De ce este important să reflectăm simultan verificarea și îmbunătățirea calității;
  • Cum să ținem cont de cultura și diversitatea organizațională în procesul de implementare a strategiei calității;
  • Cum să racordăm strategia instituțională de dezvoltare a calității la standardele europene, astfel încât să păstrăm caracterul specific.

La seminar și-au înregistrat participarea 75 de reprezentanți ai managementului universitar (decani, șefi de departamente, președinți ai Comisiilor de Asigurare a Calității, cadre didactice ș.a.), interesați în identificarea și implementarea modelelor de management eficient al calității serviciilor educaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova.

Published vineri, 22 ianuarie 2021

Anunțuri și Comunicate

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved