Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova împreună cu Facultatea de Filosofie și Facultatea de Istorie ale Universității din București, în zilele de 21 și 22 martie 2024, organizează, în regim hibrid, cea de-a cincea ediție a seriei de Conferințe București-Chișinău, cu tema „Identitate, patrimoniu, globalizare”.

Titlurile și rezumatele se vor trimite până la 20 februarie 2024 prin intermediul acestui formular: (docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc67KgufL7uF-QYVgmt647GmzPNidi5ouA5AcbT0RafmLo45w/viewform).

Rezultatele selecției vor fi comunicate până la 4 martie 2024.

Detalii cu privire la comitetul de organizare a conferinței pot fi consultate aici: unibuc.ro/apel-la-contributii-pentru-cea-de-a-v-a-editie-a-conferintelor-bucuresti-chisinau-identitate-patrimoniu-globalizare/

Contextul geopolitic actual este unul deosebit de provocator, nu doar la adresa diferitelor tipuri de identitate (comunitară, locală, națională etc.), ci chiar și în privința fenomenului globalizării însuși, care apărea până de curând teoreticienilor și publicului larg ca fiind unul aproape implacabil. În mod evident, istoricii și filosofii, dar și cercetători din domeniile conexe, se regăsesc în „prima linie” a efortului intelectual de descifrare a multiplelor semnificații implicate în evenimentele globale recente (pandemie, conflicte armate de amploare, războaie hibride, dezvoltarea AI etc.).

Lucrările conferinței constituie nu doar prilejul reînnodării întâlnirii deja tradiționale dintre reputați specialiști de la cele două centre universitare, ci și o ocazie excelentă pentru dezbateri științifice de calitate la care sunt așteptate să participe și alte figuri marcante din domeniul științelor socio-umane.

 

Published marți, 16 ianuarie 2024

Anunțuri și Comunicate

Lecție publică susținută la Facultatea de Științe Economice a USM, cu prilejul aniversării a 30-ea de la aderarea Republicii Moldova la ONU

În contextul celei de-a 30-ea aniversări de la aderarea Republicii Moldova la ONU, la Facultatea de Științe Economice (FȘE) a USM s-a desfășurat Lecția publică „Together...

Conferința „Integrare prin cercetare și inovare”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare

Universitatea de Stat din Moldova celebrează Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare printr-un șir de activități tematice, desfășurate în perioada 10-11 noiembrie. Astăzi a...

Mesajul rectorului USM, Igor ȘAROV cu ocazia Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare

Distinși cercetători, Dragi colegi angajați în structurile de organizare a cercetării, Cercetarea și inovarea actualmente sunt priorități ale politicilor europene, considerate fundamentale în opțiunea de a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved