Inițierea unui program de mobilitate și schimb de experiență între cadrele didactice și studenții francofoni de la Facultatea Drept a USM și cei de la Universitatea Nanterre, Franța, unul dintre obiectivele stabilite de către reprezentanții USM, în cadrul vizitei de studiu la Paris.

În acest sens, Vitalina Bahneanu, coordonatoarea Filierei Francofone Drept a USM a avut o întrevedere cu Aurore Chaigneau, doyenne, Faculté de Droit, și cu Anne-Laure Chumette, Direcțion l’ UFR Droit et Science, de la Universitatea Nanterre, Paris.

Întâlnirea a avut ca obiectiv stabilirea inițierii unui program de mobilitate și schimb de experiență între cadrele didactice și studenții francofoni de la Facultatea Drept a USM, și cei de la Universitatea Nanterre. Această oportunitate va permite schimbul de cunoștințe și experiență în domeniul Dreptului Internațional privat între cadrele didactice din ambele universități. Astfel, deja în luna septembrie curent, un grup de profesori de la Universitatea Nanterre vor susține timp de o săptămână cursuri de Drept la Facultatea de Drept a USM.

De asemenea, s-a convenit ca în luna iulie, un student USM să participe în grupul de studiu, organizat la Universitatea Nanterre, care se concentrează pe cercetarea în domeniul Dreptului, o inițiativă desfășurată anual în diferite țări europene. Anul acesta formarea va avea loc la Vilnius. Iar un alt student USM de la Filiera Francofonă va fi înscris într-un program de masterat cu bursă oferită de guvernul francez, în cadrul prestigiosului Program Eiffel.

În cadrul vizitei la Paris, studenții USM au asistat la lecția cu tema Elargissrment del’UE (Extinderea UE). Prelegerea a fost ținută de europarlamentarul Manuel Morel, care a avut ocazia să se afle într-o vizită de lucru, în calitate de observator UE, în Republica Moldova. În cadrul lecției, s-au discutat exemple practice, inclusiv situația Republicii Moldova, în special după inițierea negocierilor de aderare la UE.

Studenții au participat activ la discuții și au demonstrat cunoștințe temeinice în domeniul Dreptului european și un nivel ridicat de competență în cunoașterea limbii franceză, aspect remarcat și apreciat de cadrele didactice din Franța.

Grupul de studenți de la filiera Francofonă Drept, s-a aflat, în perioada 15-24 martie,  într-o mobilitate academică și de formare, în cadrul mai multor instituții din Paris.

Published luni, 25 martie 2024

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved