Cei mai talentați elevi din țară, participanți la Consursul Republican de Eseuri cu Tematică Istorică, au fost premiați astăzi, în cadrul unui eveniment festiv, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova.

Concursul a fost organizat de Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, al cărui scop a fost de a pune în valoare talentul și dedicarea tinerilor din întreaga țară în explorarea și înțelegerea moștenirii noastre istorice. La eveniment au participat studenți, profesori și, desigur, cei mai talentați elevi din Republicii Moldova, participanții concursului.

În deschidere, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor BERCU, președintele Asociației Istoricilor, prof. univ., dr. hab., Anatol PETRENCU au vorbit despre importanța cunoașterii istoriei, iar vice-președintele Ion NEGREI a trecut în revistă importanța tematicii propuse elevilor.

Momentul culminant al ședinței a fost anunțarea câștigătorilor concursului, care au fost premiați în semn de recunoaștere a eforturilor lor.

Acest eveniment a demonstrat încă o dată că interesul pentru istorie continuă să prospere și să inspire viitoarele generații de cercetători și pasionați.

Published vineri, 12 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

A fost dat startul Admiterii 2026 la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a dat astăzi, 27 iulie, startul procesului de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Cu acest prilej, a avut loc ședința...

La USM a fost inaugurat workshopul internațional „Conflictele Memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”,

Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”...

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved