Zi plină de emoții pentru cei 155 de masteranzi ai Facultății de Drept, care au absolvit cu succes studiile Ciclului II.

În cadrul unei festivități, organizate ieri, 16 aprilie, studenților le-au fost înmânate Diplomele de studii, în prezența prorectorului pentru activitatea științifică a USM, Georgeta Stepanov, al președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, al decanului Facultății de Drept, Serghei Brînza, a prodecanilor, șefilor de departamente, profesori universitari și responsabilii de programele de master.

Cei prezenți i-au felicitat pe absolvenți pentru faptul că au ales să-și consolideze studiile superioare, acasă, în Republica Moldova și le-au urat mult succes în parcursul profesional.

„Dincolo de titlurile academice obținute cu demnitate, ați acumulat nu doar cunoștințe, ci și experiențe neprețuite, conexiuni cu prietenii și profesorii, care vă vor ghida în viitor. Fiecare Diplomă reprezintă o fereastră către noi oportunități și provocări”, a menționat prorectorul USM, Georgeta Stepanov.

Decanul Facultății de Drept, Serghei Brînza i-a îndemnat pe absvolvenți să păstreze mereu curiozitatea, dedicarea și inima deschisă pentru a continua să învețe și să se dezvolte profesional în domeniul dreptului, pentru a clădi o carieră de succes, acasă.

„Mă bucur să fiu aici la Facultatea de Drept cu acest prilej și din numele reprezentanților CSM, vă îndemn să aplicați mai departe la concursul de admitere la INJ, deoarece avem nevoie de oameni bine pregătiți și integri, în profesia de judecător și procuror”, a subliniat președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman.

Profesorii Elena Aramă, Valentina Cebotari și Nicolae Osmochescu le-au urat absolvenților multă inspirație, dorință aprigă de avansare profesională și mereu în pas cu modenizările și evoluțiile din sistemul educațional.

La rândul lor, absolvenții au mulțumit cadrelor didactice și administrației Facultății, pentru că i-au ghidat și le-au fost mereu în parcursul educațional..

Promoția de absolvenți – 2024 ai Facultății de Drept a USM întrunește 155 de masteranzi la programele de studii: drept penal, drept civil, proceduri judiciare civile, drept internațional, proces penal și criminalistică, dreptul relațiilor de muncă și comerciale în afaceri, drept public și guvernare electronică, drept fiscal și vamal, drepturile omului, drept public.

Published miercuri, 17 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își consolidează parteneriatul strategic pentru inovare, reziliență și dezvoltare regională

La 16 iunie, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a o primi în vizită pe doamna Gabriela Ingrid Nicolaescu, Director al Centrului pentru...

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved