„Săptămâna Educației în Moldova” – eveniment premieră pentru țara noastră, a fost deschis oficial, astăzi, 25 aprilie, la Universitatea de Stat din Moldova, Centrul Mediacor.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub patronajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu sprijinul Uniunii Europene și partenerilor de dezvoltare: USAID, Suedia, Marea Britanie, PNUD, UNICEF, UNFPA și Banca Mondială.

La inaugurare au participat profesori, părinți, elevi, studenți, rectori, decani, manageri de școli și licee din țară, precum și reprezentanții sectorului public și privat.

Invitații evenimentului au fost Igor Grosu, Președintele Parlamentului, Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, Laura Hruby, Chargé d’Affaires, Ambasada SUA, Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene, diplomați, reprezentanți de țară.

Participanții au discutat despre cum implicăm comunitatea în dezvoltarea Rețelei Școlilor Model; ce cred elevii despre viitorul educației; angajamentul sectorului privat pentru Rețeaua de Școli Model; cum inteligența artificală va modela sistemul educațional și alte subiecte relevante.

Săptămâna Educației, cu genericul „Moldova pentru Educație”, reprezintă o acțiune amplă care își propune să sublinieze importanța educației și să consolideze societatea în jurul dezvoltării sale, iar evenimentele vor continua pe parcursul zilei de joi, vineri, sâmbătă, duminică și va culmina cu „Ziua ușilor deschise: Profesiile Viitorului”, în Centrul Mediacor, USM.

Published joi, 25 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Erasmus+: Delegația Universității din Oradea, în mobilitate academică la Universitatea de Stat din Moldova

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved