Istorici, cercetători, profesori și experți de pe ambele maluri ale Prutului s-au reunit astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova pentru a lua parte la lucrările Conferinței științifice „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun”.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București 

cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui României – Klaus Werner Iohannis și al președintelui Republicii Moldova – Maia Sandu.

La inaugurarea evenimentului au participat: prof. univ., dr. Igor Șarov, rector, Universitatea de Stat din Moldova; prof. univ., dr. Marian Preda, rector, Universitatea din București; prof. univ., dr. arh. Sergiu Nistor, Consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială a României, Departamentul Cultură, Culte și Minorităţi Naţionale; Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova; Liviu Jicman, Președinte, Institutul Cultural Român; Cristian-Leon Țurcanu, Ambasador al României în Republica Moldova și prof. univ., dr. Daniel Șandru, Președinte, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Oficialii au salutat organizatorii pentru reușita de a reuni personalități marcante din domeniul istoriei și culturii în cadrul acestui eveniment remarcabil, care se dorește a fi o platformă activă pentru a discuta și analiza aspecte legate de istorie, artă, tradiții și alte domenii relevante pentru patrimoniul cultural comun și pentru evoluția europeană a ambelor state.

Conferința a continuat cu discursul lui Leonard Orban, fost comisar european multilingvism, negociator-șef al aderării României la Uniunea Europeană.

Lucrările Conferinței vor continua pe parcursul zile de 25 și 26 aprilie. 

Link: https://fb.watch/rFSLxLZxzF/ 

Published joi, 25 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

Palmaresul distincțiilor Universității de Stat din Moldova – îmbogățit cu 21 de medalii de aur, obținute la PRO INVENT 2026

Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat prin performanțe notabile în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, desfășurat în perioada 14–16...

70 de ani de la Revoluția Maghiară din 1956, marcați la Universitatea de Stat din Moldova printr-o expoziție documentară

În acest an, se împlinesc 70 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1956. Astfel, Universitatea de Stat din Moldova, prin Facultatea de Istorie și...

18 studenți ai USM – premiați cu diplome de recunoștință pentru contribuția lor la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția 2026

Pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a fi gazda celui mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​