Propunem atenției comunității academice discursul prof. univ., dr., Marian Preda, rector al Universității din București (UB), rostit cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Stat din Moldova.

Domnia Sa a vorbit despre manageri, lideri și rolul universităților în formarea elitelor. Discursul poate fi accesat aici: www.contributors.ro/despre-manageri-lideri-si-rolul-universitatilor-in-formarea-elitelor

„Dacă suntem de acord cu acest adevăr evident, că rolul universităților de vârf este să producă elite, și dacă cele două state cu populație majoritar românească, România și Republica Moldova, doresc guvernanți competenți în viitor, atunci datoria statelor și a celor care le conduc este să-și susțină masiv universitățile de top. Ca să-l parafrazez pe Spiru Haret care spunea: „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, voi spune, distinsă audiență, cum sunt astăzi universitățile de elită dintr-o țară, așa vor arăta mâine elitele acelei țări”, a concluzionat dr. Marian Preda.

Mulțumim rectorului UB pentru acest discurs magistral.

Published joi, 2 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Gala Performanțelor și Sărbătoarea Absolvirii la Institutul de Educație Fizică și Sport al USM!

Vara este despre celebrarea reușitelor academice, încheierea unei etape importante și începutul unui nou capitol. Astăzi, absolvenții Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS-USM) au pășit...

PALMARES IMPRESIONANT PENTRU USM: 41 DE MEDALII DE AUR LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE INVENTICĂ ȘI ANTREPRENORIAT INOVATIV

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au obținut rezultate remarcabile în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026, fiind distinși cu 41 de medalii...

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved