Statul de Drept și reziliența economică în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană – tema Conferinței științifice internaționale, care s-a desfășurat joi, 16 mai, la USM.

Evenimentul a fost organizat de Școala Doctorală Științe Juridice și Economice, Facultatea de Drept, Facultatea de Științe Economice și Asociația pentru Dezvoltare, Inovare și Transfer de Cunoștințe.

La inaugurarea Conferinței, moderată de către Svetlana SLUSARENCO, dr., conf. univ., au participat: Igor ȘAROV,  dr., prof. univ., Rectorul Universității de Stat din Moldova; Veronica ARPINTIN, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării; Ana LUCA, Secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor; Florian NUȚĂ, dr. hab., Prorector al Universității DANUBIUS din Galați, România; Gabriela ÎGNAT, prof. univ., dr. hab., membru al Senatului Universității „Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad” din Iași; Elena PACEA, dr., conf. univ., secretar general, Colegiul Franco-român, Universitatea București; Olena YARA, Doctor of Law, Professor, Dean of the Faculty of Law, Professor of the Department of Administrative and Financial Law, National University of Life and Environmental Sciences of Ukraine, Kyiv, Ukraine; Yaroslav ZHURAVEL, doctor of Law, Professor, Dean of the Faculty of Law Academy of Labour, Social Relations and Tourism, Kyiv, Ukraine.

Evenimentul a oferit participanților prilejul de a interacționa cu reprezentanții mediului academic, practicieni și experți, iar tinerilor cercetători posibilitatea de a discuta cu profesioniștii aspectele teoretice și practice cu referire la domeniul de cercetare.

Temele abordate și lucrările științifice prezentate în cadrul Conferinței, pot fi vizualizate aici.

 

Published vineri, 17 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved