Șeful Delegației Uniunii Europene, E.S., Janis Mozeiks a avut o întrevedere cu studenții Filierei Anglofone la care au fost discutate subiecte privind parcursul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, reforma judiciară, perspectivele dezvoltării unui cadru justițiabil favorabil pentru un viitor sigur. Vizita a fost organizată de Administrația Facultății de Drept, Filiera Anglofonă și Departamentul Drept Procedural.
Decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînză a relatat despre istoricul Facultății de Drept, importanța contribuției Facultății de Drept în parcurgerea vectorului european de integrare al Republicii Moldova, a menționat faptul că Facultatea de Drept are un impact major în pregătirea inițială și continuă a specialiștilor, prin promovarea valorilor europene în incinta Facultății de Drept și prin ridicarea educației juridice atât la viitorii specialiști cât și la cetățenii de rând.
E.S., Janis Mozeiks a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, a relatat despre importanța progreselor în domeniul juridic și despre pașii luați de autoritățile centrale pentru a implementa reforma în justiție, despre importanța profesiei juriștilor pentru un viitor sigur al Republicii Moldova și referitor la proiectele și suportul Uniunii Europene în parcurgerea procesului de integrare europeană a țării noastre.
De asemenea, studenții au adresat întrebări oficialului european privind procesul de integrare europeană, domeniul de justiție și importanța de racordare la standardele cadrului normativ european, importanța tinerilor în formarea unui viitor sigur al Republicii Moldova și alte subiecte.


English
Русский









