Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 70 de ani, comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova, aduce un omagiu deosebit profesorului Anatol Petrencu, personalitate marcantă în domeniul istoriei.

Evenimentul a avut loc astăzi, 24 mai, unde au fost prezenți Secretarul de Stat al MEC, Sergiu Gurin, prorectorul USM, Violeta Cojocaru, decanul Facultății Istorie și Filosofie, Igor Bercu, profesori, cercetători și oameni ai culturii.

Profesorul Anatol Petrencu este recunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile în cercetarea istoriei contemporane și a relațiilor internaționale. De-a lungul carierei sale de peste patru decenii, domnia sa a publicat numeroase lucrări științifice, a susținut prelegeri de înaltă calitate și a format generații întregi de specialiști în istorie și politică.

Evenimentul a inclus o serie de discursuri și prezentări din partea colegilor, studenților și a invitaților speciali, care au evidenția impactul profund pe care profesorul Petrencu l-a avut asupra domeniului său de activitate și asupra educației din Republica Moldova. Au fost prezentate lucrări de cercetare inspirate de opera sa.

Profesorul Anatol Petrencu a fost întotdeauna un susținător fervent al valorilor academice și al progresului intelectual. Prin activitatea sa neobosită, a contribuit la îmbunătățirea cunoașterii istorice și la promovarea dialogului intercultural. Acest eveniment aniversar este o ocazie de a reflecta asupra realizărilor sale impresionante și de a-i mulțumi pentru dedicarea și pasiunea sa.

Published vineri, 24 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea USM susține prevenirea femicidului, protecția victimelor și urmărirea în justiție a agresorilor

Peste 100 de participanți din mediul academic, sectorul public și civic, au fost prezenți astăzi, 28 noiembrie, la Conferința Națională „Convenția de la Istanbul în acțiune:...

Cercetare USM: Rapoartele științifice anuale 2025 au fost aprobate

Universitatea de Stat din Moldova anunță aprobarea Rapoartelor științifice anuale pentru etapa 2025, elaborate în cadrul a 40 de subprograme de cercetare instituționale și 112 proiecte...

Universitatea de Stat din Moldova anunță extinderea parteneriatelor educaționale prin inițierea acordurilor de colaborare cu trei instituții media din Republica Moldova, în vederea consolidării și implementării modelului de învățământ dual la specialitatea Jurnalism și procese mediatice.

Universitatea de Stat din Moldova anunță extinderea parteneriatelor educaționale prin inițierea acordurilor de colaborare cu trei instituții media din Republica Moldova, în vederea consolidării și implementării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved