Botezul chimiștilor , ediția 2024 , este  un eveniment unic, care anul acesta pe 24 mai, la Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică USM, s-a organizat cea de-a 35-a ediție având a avut o conotație specială. Acest eveniment fiind așteptat cu nerăbdare de tot colectivul facultății.

Dacă celelalte facultăți și alte instituții de învățământ superior își numără bobocii la începutul primului an de studii, atunci Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, îi numără după susținerea primelor examene, atunci când studenții anului I au obținut primele succese, se selectează acei care o să devină chimiști adevărați. Acei studenți care au trecut de această etapă sunt promovați să primească taina sfântului botez și sunt trecuți în rândurile chimiștilor.

Anul acesta evenimentul a fost organizat în ajunul sărbătorii profesionale – Zilei Chimistului, care se marchează în ultima duminică a lunii mai și a încadrat și studenții care își fac studiile cu frecvență redusă.

Punctul culminant  l-a constituit ritualul, când  toți  studenții,  îmbrăcați în halate albe, au depus Jurământul Chimistului, fiind stropiți cu agheasmă  chimică  din laborator,  agheasma care îndeamnă studenții la carte.

Colectivul FCTC mulțumește tuturor participanților și organizatorilor acestei sărbători, adresând felicitări studenții și le urează bun venit în familia FCTC dorindu-le multe succese în continuare.

Published vineri, 24 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Erasmus+: Delegația Universității din Oradea, în mobilitate academică la Universitatea de Stat din Moldova

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate din cadrul USM, Igor Șarov, a avut o întrevedere cu delegația de doctoranzi ai Școlii Doctorale de Istorie de la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved