Suntem bucuroși să anunțăm că opt studenți francofoni de la Universitatea de Stat din Moldova au fost selectați să participe la Universitatea de Vară francofonă „Relații internaționale” / Université d’été francophone „Relations Internationales”. Sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, evenimentul va avea loc la București, în perioada 1-5 iulie și va oferi participanților posibilitatea să abordeze teme, precum: relațiile internaționale, Francofonia, diplomația, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă și inteligența artificială. Totodată, studenții vor putea explora Bucureștiul și atracțiile turistice din Transilvania. Felicitări studenților noștri: • Gabriela Vicol, Daniela Popa, Ionela Panfilii și Nicoleta Vieru de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată (TILA) al Facultății de Litere. • Mihai Mădălina, Vascan Olivia și Alexandru Bordos de la Filiera francofonă a Facultății de Drept. • Stela Para de la Facultatea de Relații internaționale, Științe politice și administrative (FRIȘPA), specialitatea Relații internaționale. Participarea la acest eveniment va deschide noi orizonturi pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților, iar la întoarcere, aceștia vor împărtăși experiențele lor cu colegii și profesorii. Adresăm mulțumiri profesorilor care au acompaniat studenții în această experiență, Organizației internaționale a Francofoniei (OIF) și Universității Politehnica din București pentru inițiativă și susținerea oferită. Mulțumim, de asemenea, Biroului național AUF Moldova pentru intermedierea eficientă a acestei acțiuni.

Published joi, 30 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Potențialul academic al USM este completat cu douăsprezece titluri științifico-didactice

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează potențialul științific-didactic, îmbogățindu-se cu cadre didactice înalt calificate. În cadrul ședinței din 31 martie, a Senatului USM, au fost...

Ședință extinsă a Senatului și a Consiliului de Administrație USM

Senatul universitar și Consiliul de Administrație a examinat și aprobat în cadrul ședinței extinse mai multe subiecte ce vizează activitatea academică, științifică și administrativă a instituției...

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved