Suntem bucuroși să anunțăm că opt studenți francofoni de la Universitatea de Stat din Moldova au fost selectați să participe la Universitatea de Vară francofonă „Relații internaționale” / Université d’été francophone „Relations Internationales”. Sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, evenimentul va avea loc la București, în perioada 1-5 iulie și va oferi participanților posibilitatea să abordeze teme, precum: relațiile internaționale, Francofonia, diplomația, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă și inteligența artificială. Totodată, studenții vor putea explora Bucureștiul și atracțiile turistice din Transilvania. Felicitări studenților noștri: • Gabriela Vicol, Daniela Popa, Ionela Panfilii și Nicoleta Vieru de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată (TILA) al Facultății de Litere. • Mihai Mădălina, Vascan Olivia și Alexandru Bordos de la Filiera francofonă a Facultății de Drept. • Stela Para de la Facultatea de Relații internaționale, Științe politice și administrative (FRIȘPA), specialitatea Relații internaționale. Participarea la acest eveniment va deschide noi orizonturi pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților, iar la întoarcere, aceștia vor împărtăși experiențele lor cu colegii și profesorii. Adresăm mulțumiri profesorilor care au acompaniat studenții în această experiență, Organizației internaționale a Francofoniei (OIF) și Universității Politehnica din București pentru inițiativă și susținerea oferită. Mulțumim, de asemenea, Biroului național AUF Moldova pentru intermedierea eficientă a acestei acțiuni.

Published joi, 30 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

USM a participat la Adunarea Generală a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a participat vineri, 13 martie, la Adunarea Generală a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, eveniment care a reunit antreprenori agricoli...

La USM s-a desfășurat Conferința națională științifico-practică „Securitatea națională a Republicii Moldova: provocări și tendințe”, ediția a III-a

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, la data de 14 martie 2026, cea de-a III-a ediție a Conferinței naționale științifico-practice „Securitatea națională a Republicii Moldova:...

Elevi din trei licee din Chișinău au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

Un grup de 115 elevi din trei instituții de învățământ din Chișinău a avut ocazia astăzi, 13 martie, să descopere îndeaproape mediul universitar, programele de studii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved