Colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) se consolidează, aducând vești excelente pentru învățământul superior din Republica Moldova.

Cinci proiecte, finanțate de Guvernul României, urmează a fi implementate, cu scopul de a moderniza infrastructura universitară, a stimula cercetarea și a dezvolta mediul academic al USM.

Startul lucrărilor a fost dat ieri, 30 mai, prin semnarea contractelor de atribuire a proiectelor de către rectorul USM, Igor Șarov și secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

Proiectele finanțate de Guvernul României au drept obiectiv consolidarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în domeniul învățământului superior. De asemenea, în cadrul acestor proiecte se vor identifica posibilități de colaborare între oamenii de știință și cultură, cu cadrele didactice și studenții/elevii  pentru dezvoltarea de parteneriate între școli și universități, facilitând schimbul de experiență și bune practici în domeniul educației.

Published vineri, 31 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Studenții Universității de Stat din Moldova au reprezentat țara la prestigiosul concurs internațional Willem C. Vis Moot de la Viena

Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved