Studenții și cadrele didactice a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova au participat, ieri 30 mai, la o lecție publică susținută de către profesorul universitar Bogdan Ionescu de la Academia de Studii Economice din București.

Fiind un ambasador al „Business game”, profesorul a subliniat importanța acestui instrument inovativ ca veritabil catalizator de achiziție a cunoștințelor și accelerator de învățare prin experiența proceselor decizionale. Toate problemele cu care se confruntă o întreprindere în mediul real sunt conceptualizate transversal și simulate într-un demers ludic. Simularea de tip joc este o metodă în care deciziile sunt luate de una sau mai multe persoane, fiind de fapt un experiment folosit pentru învățarea ghidată de exemple concrete. Aceste simulări permit înțelegerea profundă a situațiilor reale ale întreprinderii din perspectiva competiției, oferind participanților o experiență educațională valoroasă și realistă.

Adresăm mulțumiri domnului profesor Bogdan Ionescu pentru deschiderea spre colaborare și pentru facilitarea implementării pe larg a instrumentelor pedagogice digitale de tip Business Games la Universitatea de Stat din Moldova.

Published vineri, 31 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Rectorul USM a participat la ceremonia de celebrare a 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc”

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc” – o instituție care, de-a lungul timpului...

Universitatea de Stat din Moldova inițiază noi oportunități pentru promovarea și implementarea rezultatelor cercetării în China

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Camerei de Comerț și Industrie Moldova–China, au discutat în cadrul unei ședințe...

ANACEC desfășoară un nou proces de evaluare externă a calității la USM

Două comisii ANACEC desfășoară în perioada 27-29 mai, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master. La ședințele de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved