Subject: Development, adoption of institutional QA strategies

Leader: organized by the activity leader USM 

Reference: WP3/ D3.1/ A3.1.5

La data de 25 Mai, 2022 a avut loc un seminar în cadrul proiectului Erasmus+ Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova- QFORTE, număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, care a avut drept scop prezentarea proiectelor de strategii de asigurare a calității instituționale. Evenimentul a fost organizat în format online de Universitatea de Stat din Moldova, instituția coordonatoare în cadrul proiectului,  la care au participat universitățile partenere din RM, reprezentate de către prorectorii pentru educație și calitate, șefi ai departamentelor instituționale de management al calității și ANACEC.

În context, proiectele strategiilor instituționale de asigurare a calității au fost prezentate de către prorectorii pentru educație, realizându-se, astfel, un schimb de experiență și bune practici. Toți partenerii au fost de acord că, în ciuda faptului că au fost identificate numeroase reglementări instituționale privind asigurarea calității, există o lipsă evidentă a unui document strategic instituțional, care să acopere toate nivelurile unei instituții, cu indicatori de performanță și planuri de acțiune detaliate.

Strategiile de asigurare a calității sunt elaborate în baza unei structuri unice: introducere (importanța și deciziile care au condus la elaborarea strategiei, cât și perioada propusă pentru implementare), analiza situației (prezentarea retrospective problemelor din domeniul asigurării calității), obiective, riscuri interne și externe în realizarea obiectivelor, direcții prioritare (descrierea activităților planificate pentru atingerea obiectivelor propuse), impactul pe termen lung al acestor acțiuni, proceduri de raportare, indicatori de monitorizare și evaluare prin care se determină nivelul de realizare a obiectivelor.

Un subiect aparte a ținut de riscurile legate de implementarea strategiilor instituționale. S-a menționat faptul că anticiparea riscurilor este de o importanță majoră pentru dezvoltarea strategică instituțională, iar măsurile necesare pentru a diminua efectele riscurilor sunt o prioritate în cadrul activităților proiectului.

În partea a doua a ședinței, Andrei Chiciuc, președintele ANACEC, a anunțat despre ofertele Agențiilor de Asigurare a Calității în scopul acreditării instituționale. S-a menționat faptul că, șase agenții care și-au exprimat interesul pentru propunerea QFORTE. În urma analizei propunerilor, toți partenerii au fost de acord că Agenția Română de Asigurare a Calitâții în Învățământul Superior (ARACIS) este cea mai potrivită din perspectiva cost-eficienței, lipsei barierelor lingvistice și a bunei cunoașteri și expertize a sistemului educațional din Republica Moldova.

Published miercuri, 19 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea academică a USM, apreciată cu distincții de stat și diplome de merit

Mai mulți profesori, cercetători și specialiști ai instituției au fost onorați cu distincții înalte din partea instituțiilor publice ale Republicii Moldova, în semn de recunoaștere pentru...

Noi regulamente aprobate în cadrul Ședinței senatului USM l 29 septembrie 2026

Senatorii USM s-au întrunit ieri, 29 septembrie, într-o nouă ședință a Senatului Universității de Stat din Moldova, în cadrul căreia au fost dezbătute și aprobate mai...

Peste 500 de cercetători din 17 țări au participat la Conferința „Științele naturii în dialogul generațiilor”, organizată de USM

Peste 500 de cercetători și academicieni din 17 țări au transformat Universitatea de Stat din Moldova într-un hub al cercetării internaționale, în cadrul celei de-a IX-a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​