La data de 18-22 octombrie 2021, în cadrul proiectului QFORTE (Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova/ Îmbunătățirea Asigurării Calității în Sistemul de Învățământ Superior din Moldova, numărul de referință: 618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP) a fost efectuată o vizită de studiu la Universitatea din Montpellier, Franța. Evenimentul a avut drept obiectiv- cunoașterea sistemelor actuale de evaluare internă și externă a calității în vederea acreditării instituționale, îmbunătățirea acestora în baza bunelor practici europene, precum și cunoașterea strategiei instituționale de asigurare a calității a Universității din Montpellier. Luând în considerare restricțiile impuse de criza COVID-19, evenimentul a fost organizat format hibrid.

Din partea Universității de Stat din Moldova, care este instituția coordonatoare a proiectului, au fost delegați pentru a participa la eveniment dna Otilia Dandara – Prorector pentru activitatea didactică, dna Irina Gîncu – Șef Secţie Organizare şi Evidenţă și dna Maria Hămuraru- Decanul facultății de Științe Economice.

Programul vizitei a inclus subiectele privind:

– specificul cadrului național francez de asigurare a calității, proceduri naționale de acreditare instituțională și evaluare externă în Franța;

– procesul, principiile si organizarea procesului de asigurare internă a calității în cadrul universității franceze;

– strategiile instituționale de asigurare a calității ale Universității din Montpellier, instrumentele și metodologia aplicată;

– experiența franceză în parcurgerea procesului de acreditare a programelor de studii, dar și a acreditării instituționale.

Un subiect de interes major pentru participanţii la vizita de studiu l-au reprezentat indicatorii de monitorizare ale proceselor interne ale Universității din Montpellier sub aspectul impactului asupra performanței managementului universității și al plasamentului universității în clasamentele internaționale.

Important de menționat este că, procesul de asigurare și monitorizare a calității în Universitatea din Montpellier se bazează pe o abordare holistică, fiind realizată inclusiv în cadrul proiectelor pe care le implementează sau este parteneră.

Prima sesiune a vizitei a fost deschisă de dl Patrick Caron și dna Celine Delacourt-Gollain, pro-rectorul și șef a departamentului pe relații internaționale, cu o prezentare a Universității din Montpellier – cea mai tânără universitate medievală. În cadrul acestei prezentări s-a discutat strategia universității de a crea o tematică intensivă în cercetare, care o să fie recunoscută la nivel internațional pentru impactul pe care îl va avea în domeniile agriculturii, mediului și sănătății “Feed, care and protect the world’s population”.

Published miercuri, 19 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Mesajul Rectorului USM, Otilia Dandara, la aniversarea a 80 de ani ai Universității de Stat din Moldova

Dragă comunitate academică, Dragi profesori, cercetători, studenți și colegi din cadrul personalului didactic auxiliar și administrativ, Suntem astăzi la ceas aniversar, consemnăm rezultatele mediului universitar. Dar...

USM aduce oferta educațională mai aproape de diasporă la Forumul Tinerilor de la Milano

Universitatea de Stat din Moldova își promovează oferta educațională și peste hotarele țării, în urma participării la Forumul Tinerilor din Diasporă și de Acasă, desfășurat pe...

USM are propria monedă comemorativă, lansată de Banca Națională cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la fondare

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu ziua de astăzi, 01 octombrie, moneda comemorativă „80 de ani de la înființarea Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​