Inovația, creativitatea și ideile futuristice sunt principalele abilități pe care le poți dezvolta studiind programele Profesiile Viitorului. Astăzi, Universitatea de Stat din Moldova găzduiește a treia ediția a Forumului Profesiile Viitorului, care reunește specialiști din domeniu, elevi, studenți și profesori, reprezentanți ai Guvernului și ai ambasadelor SUA, Marii Britanii și Suediei în Republica Moldova.

Participanții la eveniment au ocazia să cunoască mai multe despre specialitățile Animație, Game Design și Multimedia, precum și să discute cu profesioniști din industriile creative.

Programul Forumului este unul intens și interactiv, iar cei prezenți vor explora noutățile din domeniu, vor afla experiențele studenților de la Conferința „Nordic Game 2024”, oportunitățile pentru intershipurile de vară și vor participa la Concursul Proiectelor Creative.

În prima parte a Forumului a avut loc și o rundă de discuții cu managerii celor trei universități la care se studiază Profesiile Viitorului. Discuțiile au vizat în principal planurile pentru următorul an educațional, precum și au fost împărtășite rezultatele de până acum, obținute în procesul studierii specialităților inovative.

Universitatea de Stat din Moldova este una dintre instituțiile din țară, la care poți studia specialitățile Game Design și Producție Multimedia. De asemenea, universitatea noastră a avut și cel mai mare număr de studenți înscriși la aceste programe și te așteptăm și pe tine să devii student la una dintre Profesiile Viitorului.

Programul Profesiile Viitorului este dezvoltat de Asociația Companiilor de Creație COR și Mediacor, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului Innovate Moldova, finanțat de USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova – British Embassy Chisinau sub egida Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnica a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Evenimentul poate fi urmărit, accesând link-ul: https://fb.watch/sPIw1U_3Am

Published joi, 20 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved