Studenții Filierei Francofone de Drept și conducerea facultății au avut o întrevedere cu delegația reprezentanților Consiliului Superior al Notariatului din Franța.

La întrevedere au participat Laurence Leguil, Vice-Președintele Consiliului Superior al Notarilor din Franța,  Valeriu Eșanu, notar în Republica Franceză, membru al Consiliului Național al Notarilor din Franța, Delegat al Consiliului Superior pentru Europa Occidentală  și Asia Centrală, François-Xavier Bary, Director general adjunct al Asociației pentru Dezvoltarea Serviciului Notarial (ADSN) din Franța, responsabilul misiunilor de colaborare, reprezentanți ai Ambasadei Republicii Franceze la Chișinău, Decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza, doctor habilitat, prof univ., notarii din Republica Moldova Daniela Țurcan, doctor în drept, conferențiar universitar și Ludmila Beliban-Rățoi, doctor în drept, lector universitar, fondatorul filierei francofone în cadrul facultății de drept, Aurel Băieșu, doctor habilitat în drept, profesor universitar, alături de studenții francofoni de la Facultatea de Drept.

Întâlnirea a constituit o oportunitate unică pentru studenții francofoni de a obține informații extrem de valoroase de la experții francezi privind accederea în profesia de notar, structura sistemului notarial, precum și locul și rolul notarului în cadrul profesiilor juridice. Cei prezenți au avut parte de o excepțională lecție de deontologie notarială, unde calitatea de notar, drepturile și obligațiile acestuia, locul notariatului în societatea contemporană au constituit miezul discuțiilor.

Un punct important al discuției a constituit digitalizarea activității notariale. Buna practică a notariatului francez în acest domeniu poate servi drept exemplu demn de urmat și pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context distinșii oaspeți francezi s-au arătat încrezători într-o colaborare productive, între sistemul notarial al Republicii Moldova și cel francez, dar și cu Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

Decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza le-a mulțumit invitaților pentru implicare, prezență și i-a invitat la festivitățile organizate cu ocazia celebrării a 65 ani de la fondarea  Facultății de Drept.

#USM#FacultateadeDrept#FilieraFrancofonăDrept#Francofonie#Formare

Published marți, 2 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

La mulți ani tuturor chimiștilor!

Stimați colegi, studenți și cercetători de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică și de la Institutul de Chimie, Cu prilejul Zilei Chimiștilor, vă adresez sincere...

Revista STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, Seria Științe umaniste – acreditată de ANACEC

Universitatea de Stat din Moldova anunță acreditarea revistei științifice Studia Universitatis Moldaviae, Seria „Științe Umaniste” (ISSN 1811-2668, E-ISSN 2345-1009), la profilurile: Istorie și arheologie, Filologie și...

Sébastien Floquet, cercetător la Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța – Doctor Honoris Causa al USM

Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved