Senatorii Universității de Stat din Moldova (USM) au aprobat un șir de regulamente și proiecte de decizii în cadrul ședinței de marți, 02 iulie, subliniind angajamentul continuu față de îmbunătățirea calității educației și a gestionării instituționale.

La ședință a participat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, alături de secretarul de stat al MEC, Adriana Cazacu. Oficialii au discutat cu membrii Senatului despre rezultatele sondajului sociologic realizat de Magenta Consulting în cadrul instituțiilor de învățământ superior din țară.

În continuare, senatorii USM au aprobat Metodologia de organizare a Admiterii-2024; bursele de merit și Calendarul academic pentru noul an de studii. Informații mai detaliate referitoare la aceste subiecte vor fi publicate în curând pe site-ul USM și pe rețelele de socializare.

În privința procesului de studii, senatorii au aprobat planurile de învățământ pentru specialități la ciclul I Licență, adaptate conform noului Nomenclator al domeniilor de studii și al specialităților în învățământul superior 2024, precum și inițierea în cadrul Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării a programului de microcalificare Tehnologii creative în multimedia, în baza diplomei de studii superioare de licență /actului de studii echivalent cu duratade 600 de ore (20 cr.), începând cu anul de studii 2024-2025 și autorizarea de funcționare provizorie a programelor de studii superioare de master în diverse domenii de formare profesională: 0111 Științe ale educației, Domeniul general de studii 011 Științe ale educației – Performanță matematică și STEAM; Studii de filologie română și strategii educaționale; forma de învățământ cu frecvență (120 cr); Limba și literatura rusă, forma de învățământ cu frecvență (120 cr); din domeniul de formare profesională 0613 Dezvoltarea produselor program și a aplicațiilor; Domeniul general de studii 061 Tehnologii ale informației și comunicațiilor – Inteligență Artificială și Știința Datelor , forma de învățământ cu frecvență, (120 cr).

De asemenea au fost aprobate taxele pentru perfectarea dosarelor în cadrul Admiterii-2024, a cazării în cămine în perioada estivală-2024, taxele de studii în cadrul USM pentru anul 2024, precum și Planurile de învățământ pentru anul de studii 2024-2025, ciclul III, studii superioare de doctorat, cu frecvență și frecvență redusă.

Senatorii USM au dat undă verde Strategiei de dezvoltare a Institutului de Administrație Publică 2024-2030 și a Planului de acțiuni și a Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Centrului interdisciplinar de dezvoltare rurală sustenabilă din cadrul Universității de Stat din Moldova.

Alte proiecte aprobate sunt: Planul instituțional anticorupție 2024-2025, care are menirea de a crește gradul de implementare a măsurilor de integritate la nivel institutional și Regulamentele instituționale privind modul de utilizare a resurselor financiare alocate prin finanțarea compensatorie și cel de stabilire a sporului pentru performanță.

Aceste decizii reflectă angajamentul USM pentru creșterea calității actului educațional și consolidarea managementului instituțional, în concordanță cu standardele naționale și internaționale în învățământul superior.

Published miercuri, 3 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved