Universitatea de Stat din Moldova anunță despre o nouă reușită: semnarea contractului de parteneriat în cadrul asociației de instituții de învățământ și organizații, denumită Consorţiul academic universitar ,,ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTICE”.

Consorțiul reunește Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al MECC, Institutul de Istorie, Biblioteca Științifică „Andrei Lupan”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Scopul acestor eforturi și capacități comune rămâne îndreptat spre:

  1. pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare prin studii superioare de doctorat;
  2. asigurarea conexiunii procesului de instruire cu procesul de cercetare științifică în cadrul instituțiilor de învățământ superior și organizațiilor din sfera științei și inovării;
  3. elaborarea și coordonarea planurilor de studii, ofertelor curriculare disciplinare în cadrul programului de pregătire avansată a doctoranzilor;
  4. realizarea încadrării profesionale a absolvenților studiilor superioare de doctorat în instituțiile de învățământ superior și organizațiile din sfera științei și inovării;
  5. valorificarea eficientă a potențialului uman și utilizarea rațională a bazei material-științifice a părților Consorțiului.

În scurt timp, în vederea asigurării funcționalității Consorțiului, vor avea loc alegerile noilor organe de conducere și ale Consiliului școlii doctorale.

În acest context, Universitatea de Stat din Moldova își manifestă siguranța faptului că intenția părților de a obține și valorifica rezultate științifice prin coordonarea și stimularea activității în domeniile cercetării și inovării, realizată prin generarea de noi idei și implementarea tehnico-științifică a acestora va prinde viață în scurt timp.

Published marți, 16 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Workshop dedicat reformei administrativ-teritoriale din Republica Moldova: între necesitate, eficiență și oportunitate

Școala de Administrație Publică din cadrul USM, a organizat workshop-ul cu tema „Reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, proces social de mare actualitate – între necesitate, eficiență...

Potențialul academic al USM este completat cu douăsprezece titluri științifico-didactice

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează potențialul științific-didactic, îmbogățindu-se cu cadre didactice înalt calificate. În cadrul ședinței din 31 martie, a Senatului USM, au fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved