În cadrul Programului „Promovarea culturii dezbaterilor în învățământul juridic din RM”, implementat de ABA ROLI cu suportul financiar al Biroului pentru Combaterea Drogurilor și Aplicarea Legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al SUA și cu sprijinul Ambasadei SUA la Chișinău, organizația ABA ROLI  a lansat o competiție inedită de comunicare juridică pentru toți studenții facultăților de drept din Republica Moldova, care se va desfășura în limbile română și rusă.

Prin această inițiativă ABA ROLI își dorește să contribuie la îmbunătățirea conținutului și impactului Conferințelor Științifice Studențești desfășurate în cadrul facultăților de drept din țară.

Competiția se va desfășura în două etape:

  • scrierea unui eseu la tema „Supremația Legii”;
  • prezentarea publică a eseului timp de 5 minute în fața juriului.

În acest an, primii 3 studenți premianți, participanți de la toate facultățile de drept din țară vor beneficia de un stagiu de practică în cadrul unui birou asociat de avocați din Chișinău. De asemenea, studenții înscriși la competiție vor beneficia de instruiri în domeniul scrierii unui eseu și prezentării publice al acestuia.

Prima rundă a competiției se va desfășura la nivel de facultate, iar studenții premianți vor participa la Competiția Națională.

Data limită de înregistrare pentru a participa la competiție este 21 martie 2021.

Data limită pentru expedierea lucrărilor scrise este 4 aprilie 2021.

Etapa universitară va avea loc în perioada 12-15 aprilie 2021.

Etapa de prezentare publică în cadrul etapei naționale este preconizată pentru data de 23 aprilie 2021.

Dragi studenți, vă sugerăm să participați activ la  competiția respectivă pentru a vă îmbogăți cantitativ și calitativ cunoștințele în diversele ramuri ale dreptului.

Pentru mai multe informații, accesați link-ul:

drept.usm.md/Anunturi/

Published marți, 16 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Cursul „Evaluarea programelor publice” continuă la USM cu un nou grup de beneficiari

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8...

Universitatea de Stat din Moldova – parte a reuniunii Consorțiului Universitaria de la Tulcea

Managerii celor mai importante universități din România, precum și reprezentanții instituțiilor membre asociate s-au reunit la Consorțiul Universitaria, desfășurată la Tulcea, România, sub egida Academiei de...

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved