Rectorul USM, prof. univ. dr. Igor Șarov a participat la Masa rotundă – Universitatea din București – catalizator al modernizării României, organizată în cadrul activităților dedicate aniversării a 160 de ani de la Fondarea Universității din București (UB).

La eveniment au participat prof., dr. Marian Preda, rector Universitatea din București, prof., dr. Romiță Iucu, președinte Consiliul de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București, prof., dr. Bogdan Murgescu, prorectorul USM pentru Digitalizare, Sergiu Corlat, prorectorul UB, conf.dr. Constantin Vică, prorectorul Universitatea din București, conf., dr. Alexandru Nicolae, director Editura Universității din București – Bucharest University Press.

În cadrul evenimentului, rectorul USM i-a acordat rectorului Marian Preda o Diplomă de onoare în semn de apreciere pentru buna colaborare dintre cele două instituții.

Cei doi rectori au discutat, de asemenea, despre succesele comune realizate în urma colaborării în domeniul academic și cultural, precum și au stabilit noi perspective de cooperare, printre care: dezvoltarea capacităților în domeniul transferului tehnologic – platformă de monitorizare, promovare și transferare a rezultatelor cercetărilor;  proiecte interdisciplinare în domeniul digital care să integreze specialiști din stiințe economice, biologice, chimice în domenii precum Green Europe, Bioinformatică, Economie Circulară; crearea Catedrei/Centrului Unesco pe domeniul de dezvoltare durabilă pe diferite domenii (în confomaitate cu ODD-utile).

Published joi, 18 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved