Studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova reușesc să impresioneze spectaculos și la studii, și în sălile de sport. În perioada 12 – 13 martie 2021, în incinta Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale a avut loc proba de lupte libere organizată în cadrul Campionatului Republicii Moldova la lupte libere U23, sub egida Federației de Lupte Libere din Moldova. Partida s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, deși miza de a ajunge pe podiumul de premiere era vădită.

La competiție, studenții Facultății de Drept a USM au demonstrat curaj, iscusință și pregătire sportivă excelentă, ceea ce a condus spre un final victorios. Așadar, locul I l-au ocupat bravii sportivi -Vadim Beregoi și Sergiu Lupașcu, urmați de Dionisie Angalachi și Gheorghe Robu, care s-au plasat pe locul II și, respectiv, locul III. Au învins într-o luptă crâncenă cu adversari experimentați, categorici și profesioniști, fiind susținuți de către antrenorul Maxim Gâlcă, asistent universitar, secția Educație Fizică a USM.

Felicitări tinerilor sportivi ai USM care au obținut rezultate extraordinare la această competiție! Locul de frunte ne reprezintă, de aceea vă mulțumim cordial pentru voința, perseverența, seriozitatea și dedicația dumneavoastră, pentru că iubiți sportul și promovați cultura sportivă.

Published marți, 16 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Viitorii juriști ai USM, în dialog cu experți internaționali în domeniu – la conferința dedicată transformărilor din justiție

Schimbul de idei între înalți magistrați francezi, experți internaționali, cadre didactice și studenți a fost principala activitate în cadrul conferinței „Les mutations de la justice contemporaine:...

Studenții USM-iști în dialog cu înalți diplomați europeni, în cadrul „Conferințelor FRIȘPA”

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) din cadrul USM, formează viitorii diplomați ai Republicii Moldova. Pregătirea lor de calitate este susținută de ore...

Experiență academică internațională pentru studentele USM la Universitatea din Geneva

Studentele Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Ionela Țurcan și Sofia Triboi, participante la programul cu dublă diplomă Paris-Sorbonne, au început un semestru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​