Tinerii, participanți ai Școlii de vară pentru viitorii pedagogi, au experimentat la USM, experiența de predare în cadrul facultăților noastre.

Ghidați de către colegii de la Centrul de Ghidare în carieră și Relații cu piața muncii, tinerii au vizitat Facultatea de Istorie și Filosofie, Biologie și Geoștiințe, precum și Facultatea de Matematică și Informatică.

Aici au făcut cunoștință cu mediul academic, în special s-au arătat interesați de specialitățile cu profil pedagogic. Au discutat cu cadrele didactice și asistenții Laboratoarelor practice.

Ne bucurăm de interesul manifestat de tineri pentru profesia de pedagog și suntem convinși că experiența Școlii de Vară, defășurată la universitatea noastră, le va întări convingerea de a deveni profesori.

Școala de vară este organizată de Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu AGIRoMd Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova, activitate desfășurată în cadrul proiectului EduClass, finanțat de către Banca Mondială.

Published vineri, 19 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, a susținut o conferință publică dedicată studenților USM

La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută...

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved